Ramana-Poze-135168_650x250

Despre întrebarea “Cine sunt eu?”,
în meditația de Revelare a Inimii Spirituale, Atman

Ramana Maharishi numește “Introspecția” ca “cea mai sacră acțiune dintre cele sacre.” Într-adevăr aceasta este o metodă revoluționară în spiritualitate.

Există o afirmație esențială a lui Ramana care explică motivul pentru care această metodă este unică:
“Esențial în orice sadhana [practică spirituală] este să încerci să aduci înapoi mintea agitată și să o fixezi numai pe un singur lucru. De ce atunci să nu o aduci înapoi și să nu o fizezi asupra Sinelui (în acest sentiment de “Eu”)? Aceasta este introspecția (Atma-vichara). Asta este tot ceea ce trebuie făcut!”

Introspecția este o conștientizare a conștiinței însăși. Ea ne duce dincolo de dualitate, pentru că obiectul de meditație ( “Eu”) este în cele din urmă revelat ca fiind Subiect însuși (Conștiința transpersonală).

Cu toate acestea, pentru a permite întrebării “Cine sunt eu?” să ne aducă mai aproape de natura noastră reală, sau, cu alte cuvinte, de a întreba într-un mod cu adevărat eficient “Cine sunt eu?”, este necesară o anumită înțelegere și maturitate spirituală.

Nu există nici un răspuns rațional

Mai întâi de toate, trebuie să înțelegem că nu putem răspunde rațional și intelectual la o astfel de întrebare. Când am afirmat “Am înțeles, eu știu cine sunt” noi de fapt conceptualizăm ceea ce în realitate este inefabil.

Atenția deschisă

A pune “Întrebarea” în timp ce noi suntem centrați în cap poate stimula mintea și poate transforma acest proces de introspecție în nimic altceva decât niște imagini mentale.

Când am abandonat orice străduință de a cunoaște mental răspunsul la această întrebare (atunci când pur și simplu acceptăm un răspuns de genul “nu știu”), suntem într-o stare de atenție complet deschisă.

Diferența dintre Jnana și cunoașterea intelectuală

Cunoașterea rațională este caracterizată de dualitate, este secvențială și este întotdeauna parțială.
Dar atunci când ne raportăm la Inima Spirituale, la adevăratul nostru “Eu”, această cunoaștere ar trebui să fie de o altă natură, totală și completă, iar acest lucru este posibil numai în cazul în care ego-ul nostru – cu personalitatea sa, mintea, sentimentele, etc nu intervine.

Minunarea

Toate căutarea pentru cine suntem cu adevărat dă naștere la o minunare sau uimire, pentru că este dincolo de orice fel de înțelegere.
Apoi, din cauza atitudinii de abandon, avem sentimentul că toate limitele noastre se dizolvă în infinit și se produce o re-orchestrare a energiilor noastre. În ea, toate energiile converg spre Subiectul Ultim, spre Inima Spirituală (care aduce frumusete, dragoste și libertatea). Prin urmare, ar trebui să ne punem întrebarea esențială: “Cine sunt eu?”, fără a aștepta un răspuns rațional, ci, mai degrabă, într-o stare de abandon față de minunarea sacră, de intuiția mistică a cine suntem cu adevărat.

De la gândire la Existența Pură

În acest fel, renunțăm abordările obișnuite față de cunoaștere, pentru că ne dăm seama că mintea nu poate conține misterul răspunsului. Prin urmare, accentul trece de la preocuparea de a afla cine suntem (care, la început introspecției încă se face în conformitate cu mentalitatea noastră obișnuită, cu mintea rațională), la prezența pură a Inimii Spirituale.

A iubi întrebarea

Putem iubi, admira și îmbrățișa această întrebare-intuiție referitoare la existența noastră. Prin urmare, ea va înceta treptat să aibă un caracter obiectiv, conștient, rațional.
Deoarece este un răspuns imposibil de formulat, ne vom elibera de capcana de conceptualizării și vom fi capabili să avem acces la totalitatea pe care Conștiința Inimii Spirituale o trezește în noi.

Arta de a menține în Inimă întrebarea

“Cine sunt eu?” ar trebui să fie repetată cu sinceritate, cât mai des posibil, dar noi nu trebuie să întrebăm mintea pentru a nu primi răspunsuri doar superficiale legate de ceea ce deja cunoaștem despre noi și amintirile noastre.

Mai mult decât atât, pentru a trăi sub semnul “Întrebării” savurând starea de mister pe care o stârnește în Inima Spirituală fără a o lăsa să fie atinsă sau o nuanțată de orice conceptualizare, vom învăța un alt mod de a exista.

În această nouă atitudine, domină intuiția realității noastre ultime și suntem într-un abandon perpetuu și o deschidere necondiționată față de misterul inefabil al purului “Eu sunt.”

A deveni conștienți de Întrebare se trezește în noi organic

Întrebarea “Cine sunt eu?” există în noi într-o stare latentă și emană profunzime și creează armonie în toată ființa noastră. Această armonie aduce prin ea însăși recunoașterea existenței noastre divine.

Ceea ce rămâne este doar un sentiment de recunoaștere profundă. Ea provine din adâncul ființei noastre.

Răspunsul precede “Întrebarea”

S-a afirmat că întrebarea “Cine sunt eu?” ajunge să fie formulată spontan atunci când răspunsul-intuiția naturii noastre reale este deja sugerat.

Neutralitate și Abandon

Întrebarea “Cine sunt eu?” Are o calitate foarte specială, pentru că este un interogație care face mintea să intre într-o stare de gol.

Dacă avem înțelepciunea și antrenamentul adecvat al minții care o face să nu suprapună nimic peste acest vid (nici concepte, nici atribute), va apare Realitatea Inimii Spirituale, atman.

Armonia născută din Abandon

Inima Spirituală, fiind Subiectul Ultim, nu poate fi cunoscută prin intermediul unor metode sau sisteme. Când am înțeles cu adevărat acest lucru, un fel de abandon se naște în ființa noastră și ne pătrunde; toate energiile noastre interioare, care au fost mobilizate în prealabil de către gânduri, dorințe, și de personalitatea noastră în general, vor intra într-un echilibru, aducător de pace

Întrebarea și “Neti neti”

Încercarea de a descoperi “Inefabilul” cu ajutorul întrebării “Cine sunt eu?” nu este o meditație obișnuită cu un obiect specific.

Inima Spirituală, atman, nu este, așa cum am afirmat mai înainte, un obiect. Într-o astfel de meditație, vom rămâne lucizi, fără a interpreta, fără a judeca, pur și simplu urmărind sentimentul intim al existenței. Acest sentiment nu este necunoscut, dar de obicei este ignorat, din cauza diferitelor noastre identificări cu corpul, mintea, etc

Rezultă că în orice moment mintea tinde să se agațe de un concept în dorința de a explica și de a obiectiva experiența inefabilă a Sinelui Suprem. De aceea este necesar să ne amintim celebra negarea vedantică “Neti, neti.” (Nu aceasta, nici asta).

Calea introspecției este, de fapt, o eliminare a tot ceea ce este cunoscut, deoarece, pentru moment, cunoașterea directă a adevăratei naturi a Sinelui Suprem lipsește. Numai prin eliminarea a ceea ce este cunoscut (gândurile, percepțiile și emoțiile) va fi posibilă revelarea Eului Ultim, Prezentul Etern.

Astfel, ne cufundăm într-o atenție care devine din ce în ce intimă și mai profundă cu privire la adevarata noastra natura.

Tăcerea nemișcată

Această întrebare se naște din liniște și este de asemenea, alimentată din tăcerea pe care, uneori, ne-am creat-o în mintea noastră și în ființa noastră. Astfel, din cauza tăcerii, apare în mod natural o conștientizare interioară spontană a cine suntem.